Cuvinte cheie
degenerescență maculară
stres oxidativ
Rezumat
CONTEXT: Afecțiunile oculare degenerative, precum degenerescența maculară
legată de vârstă și cataracta senilă, afectează milioane de persoane la nivel global. În
absența unor intervenții farmacologice curative eficiente în stadiile precoce, abordările
preventive dobândesc o relevanță strategică în practica medicală. În acest context,
carotenoizii cu tropism ocular – luteina, zeaxantina și mezo-zeaxantina – au fost
identificați ca biomolecule-cheie în protecția retinei, acționând prin mecanisme
sinergice antioxidante, antiinflamatorii și de filtrare spectrală a luminii albastre.
METODE: A fost realizat un “review” sistematic și critic al literaturii de
specialitate, cuprinzând publicații din ultimii 10 ani, indexate în baze de date
majore: PubMed, ScienceDirect, MDPI, NCBI. Au fost incluse studii clinice
randomizate și meta-analize care au efecuat și analizat investigații biochimice
fundamentale care au evaluat efectele suplimentării cu carotenoizi asupra densității
optice a pigmentului macular. Concomitent, au fost integrate date din ghidurile
internaționale de sănătate publică, pentru o abordare transdisciplinară.
REZULTATE: Suplimentarea nutrițională cu luteină și zeaxantină s-a asociat cu
creșteri semnificative ale densității optice a pigmentului macular și ameliorarea
parametrilor funcției vizuale. Rezultatele studiilor AREDS și AREDS2 arată reducerea
riscului de progresie de la stadiul intermediar la cel avansat cu aproximativ 25%. La
nivel molecular, carotenoizii reduc stresul oxidativ, modulează căi inflamatorii
(inclusiv inhibarea NF-κB și IL-6) și contribuie la stabilitatea funcției retiniene. Din
perspectiva sănătății publice, aceste intervenții au un raport cost-eficacitate favorabil și
pot fi integrate în strategiile de prevenție primară și secundară, în special în populația
geriatrică cu vulnerabilitate nutrițională crescută.
CONCLUZIE: Într-un context epidemiologic marcat de creșterea incidenței
bolilor oculare degenerative, carotenoizii se conturează drept agenți cu potențial
documentat științific, cu eficiență dovedită atât clinic, cât și biochimic. Încorporarea
acestora în strategiile de sănătate publică, poate contribui la reducerea poverii vizuale
și economice asociate bolilor oculare cronice în contextul îmbătrânirii demografice.