Volum 25 Nr. 3 (2021): Management în sănătate
Management în sănătate

“Nu-i de ajuns să ştii unde vrei să ajungi, trebuie să ştii şi cum.”
(de pe frontispiciul revistei)

Şcola Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar editează propria revistă de specialitate intitulată "Management în sănătate", aceasta având caracter ştiinţific.

Scopul acestei reviste trimestriale este furnizarea de informaţii în probleme de management general şi management aplicat în domeniul sănătăţii. În acest mod dorim să acoperim, cât ne va sta în putinţă, problematica unui domeniu foarte puţin abordat până acum, în periodicele ştiinţifice româneşti.

"Management în sănătate" se adresează tuturor celor interesaţi de îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi de managementul serviciilor de sănătate, în condiţiile reformei sistemului sanitar românesc: medici, manageri de instituţii sanitare, parlamentari, membri ai Guvernului, economişti, studenţi în medicină etc.

Colectivul de redacţie s-a constituit în toamna anului 1997, primul număr al revistei apărând în luna septembrie a aceluiasi an. Începutul a fost timid, dar de la un număr la altul, atât conţinutul, cât şi calitatea grafică a revistei s-au îmbunătăţit.

Paginile publicaţiei noastre sunt deschise atât salariaţilor SNSPMS, cât şi colaboratorilor externi, dornici de a publica într-o revistă ştiinţifică rezultate ale cercetărilor lor.

Cu siguranţă, medicii vor fi interesaţi să afle că revista “Management în sănătate” este creditată de Colegiul Medicilor din România cu 5 puncte.

Articles

Adina Mariana GHEMIGIAN (Autor)
3
Interviu - Endocrinologia în România – stare actuală și perspective
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)
Raluca SFETCU, Dragoș ILIESCU (Autor)
7
Mindfulness-ul și vitalitatea subiectivă ca mediatori ai relației între depresie, anxietate, stres și mâncatul pe fond emoțional
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)
Ionita DUCU, Vlad DIMA, Ana-Maria CIOCA, Bianca-Margareta MIHAI, Roxana Elena BOHILTEA (Autor)
4
Importanța cerclajului cervical transvaginal de urgență în prevenirea nașterii premature: Review de literature
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)
Nicolae BACALBAȘA, Irina BĂLESCU, Roxana Elena BOHÎLȚEA, Vlad DIMA, Sorin PETREA, Sorin ALDOESCU, Mihaela VÎLCU, Iulian BREZEAN, Lucian POP, Alexandru CIULCU, Dragoș ROMANESCU, Claudia STOICA, Cristina MARTAC, Alexandru FILIPESCU (Autor)
3
Cost-eficiența intervenției chirurgicale cu verde de indocianină în chirurgia cancerului de sân – revizie de literatură
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)
Vlad DIMA, Ioana ANGELESCU, Andreea VIDRU, Georgeta GRECU, Mihaela DEMETRIAN, Andreea Avramescu-CALOMFIRESCU, Adriana Sarah NICA, Adrian TOMA (Autor)
5
Termografia în infraroșu – o nouă abordare în monitorizarea temperaturii la nou-născuți
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)
Carmen SASU, Marius CIUTAN (Autor)
8
Studiu descriptiv privind situația episoadelor de spitalizare determinate de depresie în România, în ultimul deceniu
PDF (EN) (Engleză) PDF (RO)