Tuberculoza – frecvența episoadelor de spitalizare în România, în perioada 2015-2019
PDF (EN) (Engleză)
PDF (RO)

Cuvinte cheie

Tuberculoza
problemă de sănătate publică
episoade de spitalizare
România

Rezumat

Tuberculoza fiind una din primele zece cauze de deces în lume și prima cauză de deces printr-o boală infecțioasă, depășind HIV/SIDA, reprezintă una dintre gravele probleme de sănătate publică cu care se confruntă în special țările regiunilor Asia de Sud Est, Regiunea Africană, dar și Regiunea Pacificului de Vest. Nici Europa nu face excepție, fiind afectată mai ales regiunea est Europeană, aici fiind crescută frecvența cazurilor de tuberculoză multidrog rezistentă, iar România face parte dintre grupul țărilor cele mai afectate de acest flagel, deși a înregistrat o evoluție descrescătoare în intervalul 2009-2017. Și evoluția în ultimii 5 ani a episoadelor de spitalizare a fost una descrescătoare, analiza datelor indicând o afectare preponderentă a bărbaților, din grupe de vârstă active profesional (predominant persoane între 40-69 ani), cea mai frecventă localizare a infecției fiind cea pulmonară sau la nivelul căilor respiratorii. Ca și mediu de proveniență al pacienților, cel mai adesea populația din zone mai sărace a fost mai afectată (regiunile, Sud-Vest, Sud sau Nord Est). Perioada medie de spitalizare a fost una ridicată (mai mult de o lună), iar cel mai frecvent aceasta s-a finalizat cu ameliorarea stării pacienților la externare, cazurile de agravare sau deces fiind reduse, decesul spre exemplu observându-se mai ales în cazul localizării infecției la nivelul sistemului nervos central sau în cazul tuberculozei miliare.

PDF (EN) (Engleză)
PDF (RO)