Studiu descriptiv privind spitalizarea pentru recuperare medicală post covid-19, în unități sanitare din România, perioada aprilie 2020-septembrie 2021

Rezumat

Context: Începând cu anul 2020, sistemele medicale din multe țări s-au aflat în stare de alertă maximă datorită pandemiei de COVID-19. Evoluția bolii a fost marcată de perioade de exacerbare și relaxare, o contribuție importantă având-o imunizarea naturală a unei bune părți din populație și vaccinarea multor persoane, astfel încât s-a ajuns ca în anul 2022 să fie mai puține cazuri grave spitalizate și decese. În România, infecția cu virusul SARS CoV-2 a reprezentat una dintre provocările curente ale sistemul de sănătate publică. Întregul sistem medical, la fel ca și întreaga societate, numeroase resurse umane și materiale au fost mobilizate pentru depistarea, tratarea și monitorizarea persoanelor cu coronavirus.

Obiective: Scopul studiului este de a furniza evidențe valide privind spitalizarea pentru recuperare medicală a bolnavilor cu COVID-19 care au fost internați în spitale din România, și de a sublinia necesitatea evaluării multidisciplinare și continuării tratării patologiilor restante la această categorie de pacienți.

Metodologie: A fost realizat un studiu descriptiv, retrospectiv, utilizând date secundare la nivel de pacient, pentru perioada aprilie 2020-septembrie 2021. Datele folosite au fost extrase din baza DRG Național 2021. Au fost incluse în studiu numai cazurile spitalizate cu diagnostic confirmat de COVID-19 și care au necesitat ulterior un prim episod de spitalizare în secții de recuperare medicală.

Rezultate: S-au înregistrat 567 de cazuri spitalizate pentru recuperare medicală post COVID-19. Majoritatea pacienților au fost internați pe secțiile de recuperare medicală respiratorie din diverse spitale publice aflate, mai ales, în zonele de nord-vest și nord-est ale țării. S-au înregistrat mai multe cazuri la tineri și adulți (grupa de vârstă 18-64 ani), respectiv la bărbați comparativ cu femeile. Reabilitarea a vizat în principiu intervenții la nivelul aparatului respirator, dar a fost folosită și pentru patologii ale sistemului nervos, aparatului cardiovascular sau musculo-tegumentar. Majoritatea pacienților au urmat programe de kinetoterapie pentru aparatul respirator, kinetoterapie pentru întreg corpul și kinetoterapie pentru mușchii pieptului și/sau abdominali. De asemenea, pentru mai mult de jumătate din numărul de pacienți s-a realizat masaj terapeutic, drenajul tractului respirator și oxigenoterapie. Marea majoritate (circa 90%) a pacienților s-a externat cu stare ameliorată, în schimb foarte puțini s-au externat complet vindecați.

Concluzii: Pentru o cunoaștere mai aprofundată a acestei patologii infectocontagioase sunt necesare studii clinice care să furnizeze mai multe date privind morbiditatea și mortalitatea spitalizată prin COVID-19 în România, precum și studii de eficiență asociate măsurilor și intervențiilor implementate. De asemenea, un accent deosebit trebuie pus pe metodele de prevenție împotriva infecției cu SARS-CoV2, pe tipurile de vaccinuri, pe avantajele și dezavantajele lor, alături de evaluarea managementului pacientului cu COVID-19.