Rezumat
Sistemul public de sănătate din România suportă o presiune financiară
acută, alimentată direct de costurile operaționale disproporționate ale unui fond
imobiliar clinic marcat de o profundă uzură fizică și morală structurală. În acest
peisaj administrativ precar, implementarea contractelor de performanță
energetică (EPC) prin intermediul companiilor de servicii energetice (mecanismul
ESCO) se conturează ca o alternativă strategică pentru reabilitarea infrastructurii
sanitare, eliminând condiția mobilizării imediate a capitalului public de la bugetul
de stat. Studiul de față evaluează critic fezabilitatea, valențele tehnico-economice
și barierele specifice procesului de asimilare a acestui model în rețeaua
spitalicească autohtonă. Demersul investigativ recurge la o metodologie calitativă,
utilizând matricea PESTEL pentru cartografierea factorilor de impact din mediul
extern românesc, analiză dublată de o abordare comparativă de tip Most Similar
Systems Design(MSSD) raportată la modelele consolidate din Cehia și Regatul
Unit (NHS). Sunt analizate corelat arhitectura instituțională de suport, partajarea
riscului tehnic și tratamentul contabil al datoriei publice. Rezultatele cercetării
relevă că, deși structurile ESCO garantează raționalizarea cheltuielilor cu
utilitățile și optimizarea microclimatului clinic, operaționalizarea lor este
obstrucționată de constrângeri sistemice severe: volatilitatea ridicată a mandatelor
de management spitalicesc, dificultățile de ordin metodologic în definirea liniei de
bază energetice (baseline) în medii clinice dinamice și absența unei armonizări
normative privind angajarea creditelor bugetare multianuale. Depășirea acestui
blocaj reclamă intervenții coerente de politică publică, autorii propunând
adoptarea unui contract-cadru EPC dedicat sectorului sanitar, clarificarea
regimului contabil off-balance sheet în deplină concordanță cu directivele
Eurostat și înființarea unei Unități Centrale de Asistență Tehnică specializate.
