Influenta produselor finale de glicare avansata (AGEs) la pacienții cu tuberculoza pulmonara si diabet zaharat

Rezumat

INTRODUCERE. Coexistența diabetului zaharat (DZ) și a tuberculozei
pulmonare (TB) reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel
global, diabetul fiind recunoscut ca un factor important de risc pentru
dezvoltarea și progresia TB. Hiperglicemia cronică favorizează formarea și
acumularea produselor finale de glicare avansată (AGEs), care contribuie la
stres oxidativ, inflamație persistentă și disfuncție imună. La pacienții cu
comorbiditate TB–DZ, nivelurile crescute de AGEs pot afecta răspunsul imun
înnăscut și adaptativ prin reducerea activității fagocitare, alterarea funcției
macrofagelor și întârzierea prezentării antigenului, favorizând persistența și
severitatea infecției cu Mycobacterium tuberculosis.
OBIECTIV. Evaluarea influenței produselor finale de glicare avansată
(AGEs) la pacienții cu tuberculoză pulmonară și diabet zaharat și
determinarea rolului acestora în răspunsul inflamator și imun asociat
comorbidității TB/DZ.
MATERIALE ȘI METODE. Studiul observațional prospectiv a fost
realizat în Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc” în perioada 2019–
2024 și a inclus 118 pacienți. Pacienții evaluați în cadrul studiului au fost
împărțiți în două subgrupuri: grupul L1, format din 59 de pacienți cu
tuberculoză pulmonară și diabet zaharat, și grupul L2, format din 59 de
pacienți cu tuberculoză pulmonară fără diabet zaharat. Toți participanții au
fost evaluați înainte și după tratamentul spitalicesc administrat. Diagnosticul
tuberculozei pulmonare a fost confirmat prin microscopie pentru bacili acidoalcoolo-
rezistenți (BAAR) și metoda molecular-genetică Xpert MTB/RIF.
Pentru evaluarea influenței AGEs în comorbiditatea TB/DZ, au fost
determinați și analizați comparativ între grupuri nivelurile serice ale AGEs și
biomarkerii inflamației sistemice, precum ceruloplasmina și proteina C
reactivă.
REZULTATE. În studiu s-a demonstrat importanța AGEs și a
markerilor inflamatori sistemici. Ceruloplasmina și proteina C reactivă
(CRP) au prezentat dinamici diferite în timpul tratamentului. În grupul TB/
DZ, ceruloplasmina a înregistrat o creștere mai moderată, de 19,3%,
comparativ cu 30,8% în grupul 1. De asemenea, diabetul zaharat a fost
asociat cu o creștere mai redusă a nivelurilor serice de AGEs, atingând 153%
la sfârșitul terapiei.
În ceea ce privește rezultatele bacteriologice, proporția pacienților cu
rezultate negative la examenul BAAR a scăzut de 2,3 ori în grupul de studiu
pe parcursul tratamentului, în timp ce în grupul 1 reducerea a fost mai
pronunțată, atingând 5,4 ori, cu o scădere de la 62,7% la 27,1%. O tendință
similară a fost observată și pentru testul Xpert MTB/RIF, cu o reducere a
numărului de pacienți cu rezultate negative în ambele grupuri pe parcursul
terapiei.
În ansamblu, coexistența acestor două patologii este caracterizată printro
atenuare mai pronunțată a răspunsului imunoinflamator în timpul
tratamentului antituberculos.
CONCLUZIE. Aceste rezultate indică faptul că AGEs, ceruloplasmina și
proteina C reactivă reprezintă împreună biomarkeri valoroși ai interacțiunii
complexe dintre stresul oxidativ, inflamație și disfuncția imună în
tuberculoza pulmonară asociată diabetului zaharat de tip II și pot servi ca
indicatori utili pentru severitatea bolii, progresie și răspuns terapeutic.