Rezumat
CONTEXT: Sustenabilitatea financiară a spitalelor publice reprezintă una
dintre cele mai presante provocări ale sistemului de sănătate românesc. România
alocă sistemului de sănătate aproximativ 6,0–6,3% din produsul intern brut, față
de o medie a Uniunii Europene de 10,9%, generând un ciclu recurent de
subfinanțare structurală: tarife pe caz rezolvat subdimensionate, arierate la
furnizori, infrastructură depreciată și migrație masivă a personalului calificat.
METODE: Articolul are la bază o lucrare științifică de 97 de pagini,
constând într-un Studiu integrat de tip mixt, combină un scoping review al
literaturii internaționale (Preferred Reporting Items for Systematic reviews -
extension for Scoping Reviews) cu o analiză comparativă panel bazată pe date
secundare oficiale. Eșantionul cuprinde cinci Spitale Clinice Județene de
Urgență: Bihor/Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Constanța și Iași/Sfântul
Spiridon, pentru perioada 2022–2024. Sursele de date includ rapoartele anuale de
activitate ale spitalelor, Ordinul Ministerului Sănătății și Casei Naționale de
Asigurări de Sănătate nr. 1018/528/2025 (Anexa 23A - date privind grupele de
diagnostice asociate), rapoartele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ale
Institutului Național de Statistică, precum și referințe internaționale ale
Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și ale Centrului
European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.
REZULTATE: Ponderea cheltuielilor de personal a crescut de la 58–64% în
2022 la 65–67% în 2024, apropiindu-se de pragul critic de 70%. Indicele de
complexitate a cazurilor variază de la 1,57 (Spitalul Clinic Județean de Urgență
Constanța) la 2,25 (Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș), fără
ajustare corespunzătoare a tarifelor. Tariful pe caz ponderat al Spitalului Clinic
Județean de Urgență Bihor (1.854 lei în 2024) este cu 13,5% sub media
eșantionului. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca demonstrează că
eficiența operațională și calitatea clinică pot coexista: mortalitate
intraspitalicească de 1,78%, satisfacție a pacienților de 97,96% și indice de
complexitate a cazurilor de 2,22 în 2024.
CONCLUZII: Subfinanțarea structurală - nu ineficiența managerială - este
cauza principală a crizei de sustenabilitate. Achizițiile centralizate (economii
estimate 20–35%), reforma tarifelor grupelor de diagnostice asociate și
contractele de performanță energetică (economii energetice 30–50%) sunt
intervențiile cu cel mai ridicat scor compozit impact–viteză–fezabilitate. Lucrarea
propune Modelul de Sustenabilitate Financiară Trifocal și o matrice de decizie cu
13 recomandări adresate decidenților naționali, autorităților tutelare și
managementului spitalicesc.
