Consideratii privind spitalizarea prin bolile venelor vaselor limfatice si ganglionilor limfatici neclasificate altundeva (I80-I89)
PDF (EN) (Engleză)
PDF (RO)

Cuvinte cheie

spitalizare
boală venoasă
boală limfatică
România

Rezumat

INTRODUCERE. Bolile venoase și limfatice sunt boli complexe, cu mare
diversitate clinică, ce necesită abordare spitalicească pentru rezolvarea
chirurgicală a cazului sau menținerea și echilibrarea homeostazică.
Managementul clinic include proceduri diagnostice neinvazive și terapeutice
eficace și eficiente ce permit rezolvarea cazului acut sau cronic, cu rezultate
pozitive clinice și care duc la creșterea semnificativă a calității vieții.
SCOPUL acestei lucrări este de a identifica modelele de spitalizare și de a
prezenta imaginea actuală a spitalizărilor prin boli venoase și boli ale vaselor și
ganglionilor limfatici.
REZULTATE. Modelul pacienților spitalizați cu boli venoase și ale vaselor și
ganglionilor limfatici este caracterizat de predominanța la femei versus bărbați
(54% vs. 46%), cu vârsta medie 54-59 ani, din mediul urban versus rural (54% vs.
46%), internare predominant prin bilet de trimitere de la medicul de familie, cu o
durată de spitalizare de 4-5 zile în medie și tratarea în secții cu profil chirurgical
(peste 52%).
CONCLUZII. Boala venoasă și a vaselor și ganglionilor limfatici reprezintă
o entitate patologică complexă, cu multe specificități, iar abordarea clinică a
acestor patologii se face în clinici și departamente diverse ale unităților
spitalicești. Evidențele furnizate în această lucrare pot fi utilizate pentru
aprecierea statusului actual privind rezolvarea cazurilor cu patologii venoase și
limfatice la nivelul unităților spitalicești din România.
Completarea datelor clinice, administrative sau financiare privind
morbiditatea spitalizată prin boli venoase și limfatice trebuie continuată și
completată cu cercetări aprofundate, detaliate pe aspecte relevante ce pot sprijini
astfel decizia politică și strategică din domeniul flebologiei, domeniu ce merită o
atenție mult mai consistentă din partea strategilor, cercetătorilor și altor părți
interesate.

PDF (EN) (Engleză)
PDF (RO)