Volum 26 Nr. 4 (2022): Management în sănătate
Management în sănătate

“Nu-i de ajuns să ştii unde vrei să ajungi, trebuie să ştii şi cum.”
(de pe frontispiciul revistei)

Şcola Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar editează propria revistă de specialitate intitulată "Management în sănătate", aceasta având caracter ştiinţific.

Scopul acestei reviste trimestriale este furnizarea de informaţii în probleme de management general şi management aplicat în domeniul sănătăţii. În acest mod dorim să acoperim, cât ne va sta în putinţă, problematica unui domeniu foarte puţin abordat până acum, în periodicele ştiinţifice româneşti.

"Management în sănătate" se adresează tuturor celor interesaţi de îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi de managementul serviciilor de sănătate, în condiţiile reformei sistemului sanitar românesc: medici, manageri de instituţii sanitare, parlamentari, membri ai Guvernului, economişti, studenţi în medicină etc.

Colectivul de redacţie s-a constituit în toamna anului 1997, primul număr al revistei apărând în luna septembrie a aceluiasi an. Începutul a fost timid, dar de la un număr la altul, atât conţinutul, cât şi calitatea grafică a revistei s-au îmbunătăţit.

Paginile publicaţiei noastre sunt deschise atât salariaţilor SNSPMS, cât şi colaboratorilor externi, dornici de a publica într-o revistă ştiinţifică rezultate ale cercetărilor lor.

Cu siguranţă, medicii vor fi interesaţi să afle că revista “Management în sănătate” este creditată de Colegiul Medicilor din România cu 5 puncte.

Articles

Psiholog Cătălina CONSTANTIN (Autor)
3
Interviu - Abordarea sistemică a problemelor de sănătate mintală printr-o nouă organizație de referință: Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog
[EN] Interview - A systemic approach to mental health issues through a new focal point: The National Centre for Mental Health and Drug Abuse Control (Engleză) [RO] Interviu - Abordarea sistemică a problemelor de sănătate mintală printr-o nouă organizație de referință: Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog
Dr. Daniel PETRESCU, drd. șt. med (Autor)
3
Considerații etice privind asistența medicală în centrele de reținere și arest preventiv
[EN] Ethical Considerations on Provision of Medical Care in Detention Centers (Engleză) [RO] Considerații etice privind asistența medicală în centrele de reținere și arest preventiv
Dr. Daniel PETRESCU, drd. șt. med (Autor)
3
Utilizarea analizei SWOT în managementul de caz al pacientului aflat în centre de detenție
[RO] Utilizarea analizei SWOT în managementul de caz al pacientului aflat în centre de detenție
Dr. Carmen SASU , cercetător științific, medic primar SPM, Dr. Marius CIUTAN, cercetător științific, medic primar SPM (Autor)
6
Studiu descriptiv privind situația episoadelor de spitalizare determinate de malformații congenitale în România, în ultimul deceniu
[EN] Study Regarding the Situation of Hospitalization Episodes Due to Congenital Malformations in Romania, in the Last Decade (Engleză) [RO] Studiu descriptiv privind situația episoadelor de spitalizare determinate de malformații congenitale în România, în ultimul deceniu
POROSENCOVA Tatiana, conf. univ., dr. șt. med., MPH, TIMOTIN Alina, asist. univ., dr. șt. econ. (Autor)
4
Atitudinea și comportamentul părinților privind sănătatea orală a copiilor de 0-3 ani
[EN] Parents' Attitude and Behavior for Oral Health of 0-3-Year Old Children (Engleză) [RO] Atitudinea și comportamentul părinților privind sănătatea orală a copiilor de 0-3 ani