Rezumat
Bolile neurodegenerative se regăsesc preponderent în rândul populației vârstnice, până la 2% dintre cei peste 65 de ani fiind afectați la nivel global, cel mai frecvent de maladia Alzheimer sau Parkinson, iar estimările specialiștilor indică o dublare a incidenței la fiecare 20 de ani. 3,4% din cazurile de demență diagnosticate în anul 2015 în Europa aparțin României, 5,54% din totalul deceselor datorându-se acestei afecțiuni. Din punct de vedere al morbidității spitalizate în ultimii 5 ani, aprox 0,9% din totalul internărilor din România au avut ca diagnostic principal la internare una dintre bolile neurodegenerative, cel mai frecvent maladia Alzheimer sau atrofia cerebrală circumscrisă, trendul internărilor de-a lungul anilor fiind unul ascendent. Câteva caracteristici ale morbidității spitalizate în România ar fi: faptul că există discrepanțe importante între diferite zone geografice din România, diferențele fiind de 10-20 de ori între valorile observate între zone, același lucru constatându-se și în cazul valorilor raportate la populația fiecărei regiuni în parte; diferențele înregistrate între sexe nu sunt unele importante, dar în ceea ce privește vârsta, peste 90% dintre pacienți sunt persoane peste 60 de ani; cele mai multe episoade de spitalizare s-au finalizat printr-o ameliorare a stării de sănătate a pacientului, doar un procent foarte mic soldându-se cu decesul persoanei. O cunoaștere bună a acestor caracteristici permite adoptarea unor măsuri preventive și terapeutice fundamentate științific care să permită un management mai bun al acestei afecțiuni cronice degenerative.